MADE IN CHINA

de ce?..de ce suntem atât de fragili?de ce? pentru că suntem made in China toţi, de ce nu avem forma urşilor? de ce suntem nevoiţi să ne îmbrăcăm, spălam, gătim etc...eu sunt de părere că viaţa urşilor este mult mai simplă, cred că urşi sunt made în Germany ..sau ceva de genu. de ce am ajuns în stadiul atât de avansat de prostie încât să folosim hârtie igienică fină + 3 straturi + parfum + inimioare imprimate..Alooo marketingule! mai poţi?..lasă-ne nene , cred că ne confunzi cu urşii de care vorbeam mai devreme.Chiar nu înţeleg rolul inimioarelor de hârtia igienică..probabil că vor e vreo aluzie la ceea ce tre să facem cu dragostea din ziua de azi. de ce trăim atât de puţin?..pt că suntem made in China evindent..aş fi vrut să avem un termen de valabilitate , să ştim clar , cine-când se căra.Toţi suntem crispaţi de nesiguranţa, de fapt despre asta este vorba în viaţă asta, trăim în nesiguranţa...cum aş putea eu să mă îndrăgostesc , de ex mâine ,dacă în 3 zile femie de care mă îndrăgostesc face infarct...ce-am făcut? ( nu că m-aş putea îndrăgosti la comandă, sună foarte rece ). ..şi am să închei cu o întrebare...de ce nu suntem activi în timpul somnului, chiar nu am găsit nici un loc de muncă de la 22.00 până la 07.00 dimineaţă, menţionez - în timp pe dorm , să mă folosesca cineva pe post greutate pentru cântar sau sleep model..în 5 ani o să apăra şi posibilitatea asta..sper să se numească sleepjob.

Până la ce vârstă credem în Moş Crăciun?

Fiecare are dreptul de a visa,de a spera la ceva mai bun,de a vrea să fim mai buni.Totul are o limită în ziua de azi,până şi dreptul de a visa este limitat,excesul fiind condamnat drept boală.Iar visătorii autohtoni nu mai sunt populari,şi-au pierdut din farmec;în zilele noastre reuşesc doar cei cu un scop precis,fără prea multă şcoală şi cu prea mult tupeu.Reţeta proiectării tale într-o lume perfectă,înconjurat de oameni pe placul tău şi de circumstanţe mai mult decât favorabile e lipsită de rezultat:realitatea crudă care ar trebui pusă pe grătar nu permite penetrarea fanteziilor în ea.
Toţi ne visam într-o maşină de bun simţ,iar o dată ajunşi acasă în apartamentul nostru situat central unde ne aşteaptă un căţel mereu binedispus care surprinzător iese singur pe afară ne aşezăm în patul imens plin d perne şi ne recreem în faţa plasmei obscen de mare.Mereu ne dorim ca totul să fie mai bine,să avem mai mult,să trăim o viaţă cât mai complexă care ne permite în acelaşi timp răsfăţul personal.Toţi vrem să găsim partenerul ideal sau cel actual să fie cât mai bun cu putinţă care să fie alături de noi mereu şi cu care să ne bucurăm de toate aceste vise ajunse realitate.Toţi vrem sa arătăm mai bine şi mereu de luni ne ducem l sală,ne lasam de fumat,ne putem pe slăbit/îngrăşat,promitem că vom renunţă la micile răutăţi,facem tot ce se poate să fim mai plini de curaj în luptă cu proprii demoni.Toate aceste fantezii sunt bazate pe promisiuni persoanale ce aparent nu sunt atât de greu de îndeplinit;tot ce e necesar sunt ambiţia şi conştiinciozitatea.În fantezii totul e mai mare,mai bun,mai gustos .Aici timpul se poate cumpara,iar greselile se pot repara
Până când avem dreptul să visăm?Până când visatul cu ochii deschise devine doar un viciu penibil de care ne agăţăm cu atâta speranţa.Care e piedica ce nu le face fantezia real?În gânduri n-ai nici o limită şi totuşi visarea e plăcută până într-un puncta…pana când îţi dai seama ca e totul de vis şi tu de fapt stai doar într-o cameră mică înconjurat numai de sperante….

Doamna si cobaiul

În orice relaţie de lungă durată bazată pe sentimente intense există întotdeauna un ritual al dezvirginării care se realizează într-un fel sau altul.Toţi ne dorim ca noi să fim primii din viaţa partenerului nostru la un anumit capitol:vrem să fi mers pentru prima dată cu noi într-un anume loc,vrem ca alături de noi să încerce acele lucruri nemaivăzute şi nemaisimtite până atunci şi cu siguranţă vrem ca în dormitor iniţierea să fie făcută tot de noi.Dacă nu pentru prima dată măcar perfecţionarea să se realizeze cu noi.Avem astfel sentimentul acela că am reprezentat ceva pentru persoana respectivă în timp şi că nu vom fi uitaţi prea uşor iar repetarea gestului va fi imposibilă deoarece va avea automat în structură amintiri legate de ce a fost şi nu are dreptul sufletesc să mai fie o data.Fiecare ne dorim să fim cobaiul celuilalt şi în acelaşi timp stăpânul lui,să îl avem şi să nu-l mai împărţim nimănui.Asta în cazul unei mari iubiri.Pentru o iubire pasageră se aplică doar postura de stăpân.
Prima data contează(şi nu mă refer aici la pata roşie după cearşaf sau ce e acolo la baieti pentru prima data ca nu am reusit sa aflu care e acel simptom al dezvirginarii masculine) pentru că noul creează precedente ce nu vor mai fi repetate într-o altă relaţie.E ca un fel de contract scris cu încredere,transpiraţie şi sărutări şi în care semnezi cu trupul.Până la urmă deşi e cel mai profanat din toate clauzele,la final e cel mai câştigat. Sufletul în schimb are două variante: fericire sau dor veşnic.Alegerea persoanei nu e niciodată întâmplătoare;fără chemistry nu faci nimic,iar dacă o faci fără automat deţine statutul de iubire pasageră.Repetarea duce la perfecţionare,iar noul aduce mereu un aer plăcut în relaţie care o face din ce în ce mai puternică.
Anumite chestii e mai bine să le faci o dată în viaţă cu o anumită persoană: that special somebody.Căci jumătatea ta lipsă din androgin e undeva pe acolo şi dacă ai dat de ea păcat mare să o pierzi.Păcat de timp şi de exerciţiul fizic al inimii.

În ziua de azi nu te poţi căca fără aparatul foto după tine

2 3 5 chiar 8 megapixeli.Momente importante din viaţă au ajuns să fie surprinse cu atâta uşurinţă în orice ipostază şi în orice condiţii:ploaie, vânt, întuneric graţie noilor stabilizatoare şi blitzuri ultra performante pe care suntem dispuşi să plătim mai mult pentru a avea parte de aceste momente de eternitate în final postate pe vreun site de matrimoniale ascuns sub faţada de "metode de a avea noi prieteni”.De fapt tot ce vreau să evidenţiez nu este obsesia noastră pentru nou sau pentru performanţă în arta fotografică,ci faptul că am devenit mult prea obsedaţi(unii din noi mai mult sau mai puţin) de a face poze în orice moment care ni se pare că suntem mai cool,în care credem că arătăm mai bine decat de obicei.Dar acest de obicei nu exista din pacate decat noaptea cand si dormim daca si atunci se mai pune problema de intimitate fotografica.Anumite individe au dus insa aceasta moda la extrem si orice iesire in club,mai ales insotita de o bluza noua,de un botic nou roz sau mai ales de o culoare noua la par trebuie evidentiata neaparat de un aparat foto cu minim 12 pixeli care nu scoate ochii rosii si care oricum va fi ajustata de photoshop sau de picasa.Fiecare gura de suc bauta trebuie observata de cineva,fiecare privire perversa nou inventata si adaptata la ritmul muzicii nu trebuie iertata sub nici o forma,chiar daca nu e nunta,botez sau revelion.Orice merita pozat,iar baia unui club constituie acest altar de desfasurare a actului sfant de pozare datorita luminii potrivite ce pica perfect pe preoteasa bliturilor.Tind să cred că narcisismul prinde iarăşi forţe după o perioadă de declin începută la sfârşitul erei mitologice o data cu moartea lui Narcis şi se manifesta profund în zilele noastre prin locuri pline de lumini,băuturi pe masă şi rochii inzestrate cu sex-appeal din fabrică.Oare până la urmă ce vrem să surprindem de fapt:frumuseţea de la 18 ani,banii de care dispuneam atunci de ne aşezăm fix în dreptul mesei în care mereu e o sticlă pe jumătate plină de votka sau pur şi simplu cam toţi suntem prea plini de noi.Valorile se văd în timp,nu în pozele făcute în acest timp pierdut .Intimitatea e deja un lux pe care nu mi-l mai dorim deoarece nu se mai merge pe ideea less is more ci more is more,iar tacerea vizuala nu garanteaza decat un anonimat ilar pentru specimenele mondene.Lame

O dragoste neimplinita este intotdeauna romantica

Recent am auzit o replică care mi-a atras atenţia într-un film romantic.Ca în orice film american a cărui acţiune se petrece afară toţi vorbeau numai limba engleză,parând a deţine la perfecţie toate expresiile uzuale americane,deşi această limbă nu este predată nicăieri în vreo ţara europeană.Replica era următoarea:”o dragoste neîmplinită va fi întotdeauna romantica”.M-am gândit toată seara la vorba asta.Adică dacă nu are finalitate automat devin un produs al imaginaţiei toate cele ce vor urmă,un apanaj al viselor. Dacă ştii cum s termină e realistă şi tot ce e teluric e automat plictisitor, natural.Deci naturaleţea e plictisitoare şi cele ce vor urma fiind lipsite de orice imprevizibilitate devin normale .Normalul e plictisitor şi continuitatea nu e mulţumitoare din punct d vedere al inimii.Ciudată mai e inimă asta:isi doreşte linişte şi fericire şi atunci când o obţine nu o mai vrea pentru k o face nefericită prin repetabilitate.Înseamnă ca dacă eşti cu cineva alături de care eşti liniştit şi fericit e un mare lucru deoarece mereu liniştea aia aduce un nou sentiment de căldură.Oare fericirea devine automat nefericire când te saturi de linişte?Eu nu ştiu ce vreau,dar ştiu sigur ceea ce nu vreau şi ce nu vreau este să mă plictisesc vreodată,căci eu vreau să îl am şi să nu ma mai satur,să îl simt şi să nu îmi fie de ajuns.

It's the good girls who keep the diaries; the bad girls never have the time

Zi de zi pierdem timp între muncă,facultate.casă şi alte activităţi care ne ocupă tot timpul şi nu ne lasă să respirăm.Se promovează tot mai mult răsfăţul personal care deja a devenit un capriciu pe care aparent nu ni-l mai permitem.Numai consumul exclusiv de produse bio fără zahăr sare şi grăsimi şi mişcarea zilnică de minim 30 de minute precum şi consumul de minim 2 litri de apă ne ocupă deja jumătate din zi.Când să mai avem timp să ne şi distrăm?Sâmbătă devine deja ritualică pentru un moment de respiro în care oricum te oboseşti atât de tare datorită consumului excesiv de alcool încât toată duminică ţi-o petreci în pat.Suntem programaţi să trăim bio cinci zile pe săptămâna şi irosim tot în trei ore pe noapte.E un ciclu vicios în adevăratul sens al cuvântului datorită gradelor din pahar şi gudronului din ţigare şi mişcărilor lascive ce încercam să le practicăm în compania tovarăşilor de petrecere.
Miercuri seara m-am decis să rup acest lanţ al vieţii parcă programat după normele impuse de Ministerul Sănătăţii. Ies din club ameţită tare.Port o fustă până la genunchi cu un şliţ exagerat de lung care o simplă descheiere m-ar lăsa în costumul Evei şi tot c mă gândesc e cum să fac să nu ajung dezbrăcată până la taxi.Tocurile deja mi se par nişte aripi care mă poartă prin nămeţi spre staţie şi sper sper să ajung acasă întreagă sau în cel mai bun caz în alt pub...tot ce îmi doresc e ca petrecerea să continue.Nu mă interesează că mâine am examen,sau că trebuie neapărat să mă întâlnesc cu vreo colegă sau chiar prietenul meu.Am dreptul legal să mă gândesc numai la mine o zi pe săptămâna în care fac ceea ce îmi place.Adică să mă distrez.Urăsc concepţiile gen:eşti fată nu e frumos.Nu există nu e frumos atunci când chiar tu practici acel urât de care vorbeşti cu atâta dezgust dar pe care îl îmbrăţişezi cu atâta dezinvoltură la prima invitaţie.Ritmul muzicii,jocul de lumini,compania tuturor acestor necunoscuţi care încearcă cu atâta răbdare să obţină măcar un număr de telefon.Sincer nu am auzit nicio relaţie stabilă născută în club sau vreuna care să fi durat mai mult decât oră la care a sunat telefonul şi a trebuit să te duci acasă.De aia nici nu cred în flirtul de genul asta pentru că în primul rând fundamentul relaţiei e bazat pe un shot şi nişte replici ieftine aparent spontane pe care fie că vrei sau nu trebuie să le guşti măcar pentru a scăpa de acel individ insistent.Dansul,muzica,atmosfera toate fac parte din viaţa de noapte care te vrăjesc şi te cheamă şi săptămâna viitoare acolo în speranţa a ceva mai bun.Ceva care să depăşească ceea ce a fost şi să te pregătească pentru ce va fi.